@ FESTIVALUL AMBASADELOR

"OPEN YOUR CULTURE"
Prima ediție
1-5 septembrie
București


Septembrie începe cu prima ediție a Festivalului Ambasadelor, având ca temă "Open your Culture". Festivalul este un eveniment cu un concept unic în peisajul cultural românesc, ce va contribui la sporirea prestigiului şi atractivităţii capitalei Românieipromovând diversitatea culturală și arta țărilor cu misiuni diplomatice în România.  

Timp de 5 zile, în 4 puncte din Capitală (Biblioteca Națională a României, Parcul Tineretului-Lumea Copiilor, Cinema Studio și Galeria Galateca), vizitatorii vor avea ocazia să experimenteze varietatea culturală a Terrei, prin intermediul unor activități culturale și artistice, precum expoziții cu tematică internațională de arte vizuale (fotografie, proiecții de filme, pictură, instalații, sculptură), demonstrații și degustări culinare tradiționale, spectacole de muzică, dansuri, artizanat, meșteșuguri și obiceiuri de pe întreg mapamondul, momente pentru copii și activități captivante de diplomație culturală. 
 
Festivalul Ambasadelor se adresează publicului larg, intrarea va fi liberă la toate momentele din cadrul festivalului, iar pentru această primă ediţie organizatorii sunt onoraţi să anunţe participarea unui număr de 50 de ambasade, institute culturale şi organizaţii internaţionale.

Asociația Ordinul Manufacturierilor este prezentă în 2 locații cu o expoziție și ateliere de hârtie manuală:
 
Luminu by Luminish @ Biblioteca Națională a României (Bd Unirii 22)
Expoziția centrală a României
1-4 septembrie
10:00 - 20:00
Instalație colaj cu piese decorative de obiecte de iluminat din hârtie reciclată manual, un dialog intercultural despre hârtie și rolul ei în lume. Luminish, un proiect al asociaţiei Ordinul Manufacturierilor, este susținut din fonduri acordate de către Guvernul Norvegiei prin Granturi Norvegiene 2009-2014 în cadrul domeniului de finanțare Inovare Verde în Industria din România.

Atelierul de carte @ Parcul Tineretului - Lumea copiilor (intrarea Palatul Copiilor)
Zona Ateliere și meșteșuguri
4-5 septembrie
15:00 - 22:00
Demonstrații de hârtie manuală, tipar și mulaje din hârtie. 



Mai multe informații despre Festivalul Ambasadelor:


Vă așteptăm!



Postări populare